Totensonntag – Gedenken an unsere Verstorbenen – das ist ein Tag, an dem wir zurückblicken auf Vergangenes, auf Zeiten, zusammen verbracht mit Menschen, die von uns gegangen sind, auf Stunden der Begegnung wie des Abschiednehmens, auf Gutes und Schweres, Glück und Schmerz. Was uns bedrückt, macht uns doppelt empfindsam für alles Leid, das über Menschen kommt. Wir klagen es Gott, dass der Tod so große Macht ausübt in seiner Schöpfung, dass er triumphiert über Liebe und Freundschaft, Fürsorge und Menschlichkeit, dass Menschen fähig sind, andere zu quälen und ihnen das Leben zu nehmen. Möge Gott uns nahe bleiben, wenn uns die tiefe Angst befällt, dass unsere Welt sich selbst überlassen ist, dass niemand unsere Geschicke lenkt und für Gerechtigkeit sorgt. Wie sollten wir dann das Leben aushalten – ohne Sinn, ohne Hoffnung, ohne Gott?
Duminica morților – comemorarea celor care au trecut la Domnul – este o zi în care privim înapoi la trecut, la momentele petrecute împreună cu cei care nu mai sunt printre noi, la întâlniri și despărțiri, la momente frumoase și grele, la fericire și durere. Ceea ce ne apasă ne face de două ori mai sensibili la toată suferința care se abate asupra oamenilor. Ne plângem lui Dumnezeu că moartea exercită o putere atât de mare în creația sa, că triumfă asupra iubirii și prieteniei, asupra grijii și umanității, că oamenii sunt capabili să-i tortureze pe alții și să le ia viața. Fie ca Dumnezeu să ne rămână aproape atunci când ne cuprinde teama profundă că lumea noastră este lăsată în voia ei, că nimeni nu ne călăuzește destinul și nu veghează asupra dreptății. Cum am putea atunci să suportăm viața – fără sens, fără speranță, fără Dumnezeu?