Nu ne este rușine de Evanghelie!
Cuvântare de Ziua Comemorării Reformei
Text biblic: Romani 1,16; Galateni 5,1
„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelie; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.”
(Romani 1,16)
„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți, dar, tari și nu vă plecați iarăși sub jugul robiei.”
(Galateni 5,1)
Dragi frați și surori în Hristos,
Astăzi ne adunăm pentru a comemora Reforma. Nu ne adunăm doar pentru a ne aminti de un eveniment istoric, de Martin Luther, de cele 95 de teze sau de o schimbare care a avut loc în Biserica apuseană cu mai bine de cinci sute de ani în urmă. Ne adunăm pentru a ne reaminti cine suntem, în ce credem și cui îi aparținem.
Reforma nu este doar o pagină din trecutul nostru. Ea este o chemare pentru prezentul nostru și o responsabilitate față de viitorul nostru.
Apostolul Pavel ne spune cu o uimitoare claritate: „Mie nu mi-e rușine de Evanghelie!”
Ce cuvinte puternice! Ce mărturisire curajoasă! Și cât de actuale sunt ele pentru noi, creștinii protestanți din România de astăzi!
- Să nu ne fie rușine de credința noastră!
Pavel nu spune că Evanghelia este o putere doar pentru anumite popoare, pentru anumite vremuri sau pentru anumite comunități. El spune că Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede.
De aceea, identitatea noastră lutherană nu este un motiv de rușine. Nu este ceva ce trebuie ascuns, minimalizat sau explicat cu teamă. Nu este o moștenire de care să ne amintim doar la sărbători, ci o credință pe care suntem chemați să o trăim în fiecare zi.
Nu trebuie să ne cerem scuze pentru faptul că suntem protestanți. Nu trebuie să ne simțim creștini de mâna a doua pentru că suntem o comunitate mai mică. Nu trebuie să credem că valoarea credinței noastre se măsoară prin numărul credincioșilor, prin influența socială sau prin recunoașterea pe care ne-o oferă ceilalți.
Adevărul Evangheliei nu este stabilit de majoritate, ci de Dumnezeu!
Suntem chemați să îi respectăm pe toți oamenii, să îi iubim pe frații și surorile noastre din celelalte confesiuni și să construim punți de dialog și înțelegere. Dar respectul față de ceilalți nu înseamnă renunțarea la propria identitate. Unitatea creștină nu cere ștergerea diferențelor, iar iubirea nu ne obligă să ascundem ceea ce credem.
Să nu ne fie rușine, așadar, să spunem cine suntem. Să nu ne fie rușine să mărturisim că suntem creștini protestanți, că suntem lutherani și că ne întemeiem credința pe Evanghelia lui Isus Hristos.
- Să nu ne pierdem identitatea de dragul acceptării!
Frați și surori,
Există o ispită subtilă care ne poate amenința credința: dorința de a fi acceptați cu orice preț.
Uneori, pentru a nu deranja, suntem tentați să tăcem. Pentru a nu părea diferiți, încercăm să ne ascundem particularitățile. Pentru a fi mai ușor acceptați de societatea majoritară, riscăm să ne adaptăm până acolo încât să nu se mai vadă cine suntem.
Începem prin a face compromisuri mici. Renunțăm la o mărturisire, trecem sub tăcere o convingere, ne îndepărtăm de o tradiție, până când, fără să ne dăm seama, ajungem să ne întrebăm: ce mai rămâne din identitatea noastră?
Nu orice schimbare este greșită și nu orice compromis practic este o trădare. Creștinul este chemat la dialog, la înțelepciune și la conviețuire. Dar există o limită pe care nu trebuie să o trecem: nu putem sacrifica adevărul Evangheliei pentru confortul nostru și nu ne putem abandona convingerile pentru a câștiga aprobarea oamenilor.
Nu suntem chemați să devenim copii fidele ale societății în care trăim, ci să fim martori credincioși ai lui Hristos în mijlocul ei.
A fi o comunitate minoritară nu înseamnă a fi o comunitate lipsită de valoare. Înseamnă a avea o responsabilitate deosebită: aceea de a mărturisi cu atât mai limpede ceea ce credem.
Nu ne păstrăm identitatea ridicând ziduri împotriva celorlalți, ci rămânând adânc înrădăcinați în Hristos. Nu ne apărăm credința prin dispreț, ci prin adevăr, iubire și curaj.
- Să redescoperim bogăția Reformei!
Reforma ne-a lăsat o moștenire spirituală de o mare bogăție.
Să redescoperim puterea Scripturii, harul lui Dumnezeu și mântuirea prin credință în Isus Hristos! Să redescoperim bucuria Evangheliei, demnitatea fiecărui credincios înaintea lui Dumnezeu și responsabilitatea personală de a ne forma conștiința în lumina Cuvântului Său!
Să nu lăsăm moștenirea Reformei să devină doar un nume în calendar sau o amintire păstrată în arhivele comunității noastre.
Reforma trăiește atunci când deschidem Biblia și o ascultăm. Trăiește atunci când predicăm harul lui Dumnezeu. Trăiește atunci când părinții își învață copiii credința, când tinerii descoperă bucuria apartenenței la Biserică și când fiecare dintre noi își asumă cu demnitate mărturisirea creștină.
A fi lutheran nu înseamnă doar a aparține unei tradiții istorice. Înseamnă a trăi din harul lui Dumnezeu, a ne încrede în promisiunile Sale și a ne întoarce mereu la Hristos, centrul și temelia credinței noastre.
Nu trebuie să fim mândri de noi înșine în sensul orgoliului sau al superiorității față de alții. Dar putem și trebuie să fim recunoscători și bucuroși pentru darul pe care l-am primit.
Să fim mândri de Evanghelia pe care o mărturisim, nu pentru că am fi mai buni decât alții, ci pentru că harul lui Dumnezeu este mai mare decât slăbiciunile noastre!
- Hristos ne-a chemat la libertate!
Apostolul Pavel ne spune în Epistola către Galateni:
„Hristos ne-a izbăvit ca să fim slobozi. Rămâneți, dar, tari!”
Aceste cuvinte se află în inima mesajului Reformei. Libertatea creștină nu este un privilegiu pe care ni-l acordă societatea și nici un drept pe care ni-l poate lua majoritatea. Ea își are temelia în lucrarea mântuitoare a lui Isus Hristos.
Suntem liberi prin harul Său. Suntem chemați să ne apropiem de Dumnezeu cu încredere, să ne formăm conștiința în lumina Cuvântului și să trăim credința fără teamă.
De aceea, trebuie să pledăm pentru libertatea conștiinței și pentru libertatea religioasă a fiecărui om. Nu doar pentru noi, protestanții, ci și pentru cei care cred altfel decât noi sau care nu împărtășesc credința noastră.
Libertatea conștiinței nu este un privilegiu rezervat unei confesiuni. Este o demnitate care trebuie respectată în fiecare om.
Credința nu poate fi impusă prin constrângere, iar conștiința nu trebuie redusă la tăcere prin presiunea majorității. Adevărata mărturisire se naște din convingere, iar adevărata credință nu are nevoie de constrângere pentru a-și păstra puterea.
De aceea, să fim neclintiți în ceea ce privește Evanghelia și demnitatea conștiinței noastre! Să nu renunțăm la adevăr pentru liniștea de moment și să nu ne vindem convingerile pentru acceptare sau avantaj.
Dar să nu uităm niciodată: libertatea creștină nu este libertatea de a-i disprețui pe ceilalți, ci libertatea de a-i sluji în dragoste. Nu este libertatea de a ne considera superiori, ci libertatea de a trăi în adevăr înaintea lui Dumnezeu și în respect față de aproapele nostru.
- Să rămânem statornici în mărturisirea noastră!
Dragi frați și surori,
Poate că suntem puțini. Poate că, uneori, ne simțim neînsemnați. Poate că ne întrebăm ce viitor are comunitatea noastră și dacă generațiile care vin vor mai păstra această moștenire.
Răspunsul nu se găsește în teamă, ci în credință. Nu în imitarea altora, ci în redescoperirea propriilor rădăcini. Nu în compromisuri care ne golesc de identitate, ci într-o mărturisire vie, curajoasă și plină de dragoste.
Să avem curajul să spunem: sunt creștin protestant și mărturisesc Evanghelia lui Isus Hristos! Sunt lutheran și îmi asum această moștenire cu recunoștință! Respect credința celorlalți, dar nu îmi ascund propria credință! Doresc pacea cu toți oamenii, dar nu cu prețul abandonării adevărului în care cred!
Să nu ne compromitem conștiința pentru aplauze. Să nu ne abandonăm credința pentru avantaje. Să nu ne ascundem identitatea de teama de a fi diferiți.
Iar atunci când suntem ispitiți să tăcem, să ne amintim cuvintele apostolului Pavel: „Mie nu mi-e rușine de Evanghelie!”
Aceasta este chemarea Reformei și pentru noi, astăzi.
Nu ni se cere să fim cei mai numeroși. Ni se cere să fim credincioși. Nu ni se cere să dominăm societatea. Ni se cere să fim lumină în mijlocul ei. Nu ni se cere să ne înălțăm deasupra altora. Ni se cere să rămânem statornici în Hristos.
Încheiere
Iubiți frați și surori în Hristos,
În această zi a Reformei, să ne reînnoim angajamentul față de Evanghelie. Să ne redescoperim credința, să ne prețuim moștenirea și să o transmitem mai departe cu demnitate și bucurie.
Să fim o comunitate care nu se rușinează de credința sa, care nu își pierde identitatea de dragul acceptării și care nu renunță la libertatea conștiinței.
Să fim mândri că suntem creștini protestanți, nu din orgoliu, ci din recunoștință. Să fim curajoși, nu din încăpățânare, ci din fidelitate față de Hristos. Să fim liberi, nu pentru a ne îndepărta de ceilalți, ci pentru a-i iubi fără teamă și fără ipocrizie.
Și să păstrăm mereu înaintea ochilor noștri aceste două adevăruri: Evanghelia este puterea lui Dumnezeu pentru mântuire, iar Hristos ne-a chemat la libertate.
Să nu ne fie rușine de Evanghelie! Să nu ne pierdem identitatea! Să nu renunțăm la libertatea pe care ne-a dăruit-o Hristos!
Să rămânem tari în credință, statornici în mărturisire și uniți în dragoste.
Iar Dumnezeu să ne dăruiască harul de a fi, în generația noastră, martori credincioși ai Reformei și ai Evangheliei lui Isus Hristos.
Amin.
