Am 1. Sonntag nach Trinitatis hören wir das Gleichnis vom reichen Mann und armen Lazarus.
Christus spricht: ”Es war aber ein reicher Mann, der kleidete sich in Purpur und kostbares Leinen und lebte alle Tage herrlich und in Freuden. Ein Armer aber mit Namen Lazarus lag vor seiner Tür, der war voll von Geschwüren und begehrte sich zu sättigen von dem, was von des Reichen Tisch fiel, doch kamen die Hunde und leckten an seinen Geschwüren. Es begab sich aber, dass der Arme starb, und er wurde von den Engeln getragen in Abrahams Schoß. Der Reiche aber starb auch und wurde begraben. Als er nun in der Hölle war, hob er seine Augen auf in seiner Qual und sah Abraham von ferne und Lazarus in seinem Schoß. Und er rief und sprach: Vater Abraham, erbarme dich meiner und sende Lazarus, damit er die Spitze seines Fingers ins Wasser tauche und kühle meine Zunge; denn ich leide Pein in dieser Flamme. Abraham aber sprach: Gedenke, Kind, dass du dein Gutes empfangen hast in deinem Leben, Lazarus dagegen hat Böses empfangen; nun wird er hier getröstet, du aber leidest Pein. Und in all dem besteht zwischen uns und euch eine große Kluft, dass niemand, der von hier zu euch hinüberwill, dorthin kommen kann und auch niemand von dort zu uns herüber. Da sprach er: So bitte ich dich, Vater, dass du ihn sendest in meines Vaters Haus; denn ich habe noch fünf Brüder, die soll er warnen, damit sie nicht auch kommen an diesen Ort der Qual. Abraham aber sprach: Sie haben Mose und die Propheten; die sollen sie hören.Er aber sprach: Nein, Vater Abraham, sondern wenn einer von den Toten zu ihnen ginge, so würden sie Buße tun. Er sprach zu ihm: Hören sie Mose und die Propheten nicht, so werden sie sich auch nicht überzeugen lassen, wenn jemand von den Toten auferstünde.” (Lukas 16, 19-31)
În prima Duminică după Sărbătoare Sfintei Treimi auzim parabola bogatului și a lui Lazăr cel sărac.
Cristos spune: „Era un om bogat, care se îmbrăca în porfiră şi in subţire şi în fiecare zi ducea o viaţă plină de veselie şi strălucire. La uşa lui, zăcea un sărac numit Lazăr, plin de bube. Şi dorea mult să se sature cu firimiturile care cădeau de la masa bogatului; până şi câinii veneau şi-i lingeau bubele. Cu vremea, săracul a murit şi a fost dus de îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi l-au îngropat. Pe când era el în Locuinţa morţilor, în chinuri, şi-a ridicat ochii în sus, a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui şi a strigat: ‘Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi înmoaie vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci grozav sunt chinuit în văpaia aceasta.’ ‘Fiule’, i-a răspuns Avraam, ‘adu-ţiaminte că, în viaţa ta, tu ţi-ai luat lucrurile bune, şi Lazăr şi-a luat pe cele rele; acum, aici, el este mângâiat, iar tu eşti chinuit. Pe lângă toate acestea, între noi şi între voi este o prăpastie mare, aşa ca cei ce ar vrea să treacă de aici la voi sau de acolo la noi să nu poată.’ Bogatul a zis: ‘Rogu-te dar, părinte Avraame, să trimiţi pe Lazăr în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, şi să le adeverească aceste lucruri, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin.’ Avraam a răspuns: ‘Au pe Moise şi pe proroci; să asculte de ei.’ ‘Nu, părinte Avraame’, a zis el, ‘ci, dacă se va duce la ei cineva din morţi, se vor pocăi.’ Şi Avraam i-a răspuns: ‘Dacă nu ascultă pe Moise şi pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morţi.’”
(Bild aus dem Evangeliar von Echternach, cca. 1030-1050; https://commons.wikimedia.org/w/index.php?curid=155243)
